Asociația Daisler anunță lansarea campaniei Centrul Verde, menită să transforme imaginea generală din zona Piața Muzeului din Cluj-Napoca, și a străduțelor adiacente, prin adoptarea de jardiniere cu flori și plante și amplasarea lor în geamuri, ferestre și balcoane de către cei care locuiesc sau muncesc în această zonă.

Strada Potaissa se va transforma, pentru al patrulea an, în Piața de flori altfel a orașului în perioada 6-12 iulie, în intervalul orar 17-21. Dintre expozanți reconfirmăm cu bucurie participarea Vivaflor Boutique, Flowers by Lorena și Sempervivum, prezenți alături de demersul nostru încă de la prima ediție. Ni se realătură în acest an Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară, Diana Țirlea - producător local, Corina Lăpădean - producător local (aflați la a treia participare după cea de anul trecut), Lavandă de pe Someș, Bio Impact, Lucian Aurelian Chiorean - producător local, Spiraea Gardens, Monica Borsai - producător local, Magia Cactușilor din Aleșd și nu în ultimul rând, Lavanda by M.

Urmărind cu atenție situația actuală și fiind în legătură constantă cu autoritățile, Electric Castle continuă pregătirile pentru cea de-a 8-a ediție, programată pentru 15 – 19 iulie, la castelul Banffy din Bonțida. Prioritatea absolută rămâne deplina siguranță a spectatorilor; pentru moment, lucrurile își continuă parcursul normal, în speranța unei evoluții pozitive a întregii situații. Sperăm ca noile nume din line-up, artiști pe care toți fanii și-i doresc la Electric Castle, să se alăture în curând altor vești bune, pe care le așteptăm cu toții în această perioadă.

Festivalul Internațional de Film Transilvania (29 mai – 7 iunie) e în căutare de noi talente locale, pentru al 11-lea an de când Competiția Locală, platforma dedicată exclusiv clujenilor, a fost lansată. TIFF îi invită pe cineaștii, artiștii vizuali și creatorii de conținut video – profesioniști sau amatori – originari din Cluj sau care locuiesc, lucrează sau studiază în orice localitate din județ să-și înscrie producțiile până pe 5 mai, completând formularul online: https://tiff.ro/competitia-locala/inscrieri.

Cea de-a șasea ediție a festivalului UNTOLD îi aduce pe cele 10 scene pe unii dintre cei mai renumiți artiști internaționali ai momentului, dar și trupe legendare care s-au reunit și care fac sold out pe marile stadioane ale lumii. The Pussycat Dolls s-a reunit la sfârșitul anului 2019, după nouă ani de pauză. Acest moment a generat euforie în toată lumea, mai ales că au anunțat și lansarea unui single de revenire, intitulat "React". De când s-au reunit, trupa face spectacole sold out cu zeci de mii de fani, în doar câteva minute. The Pussycat Dolls au avut 10 piese de Top 40 în UK's Official Singles Chart, două dintre acestea au ajuns NO 1: "Don't Cha" și "Stickwitu", iar în Top 100 Girls Band Singles of the last 25 Years, un clasament întocmit de Official Charts, The Pussycat Dolls sunt prezente cu opt piese. Billboard a inclus trupa în lista celor mai de succes proiecte apărute în anii 2000, fetele reușind și un record de vănzări, 54 de milioane de albume, iar canalul TV, VH1 le-a poziționat pe locul 10 în clasamentul Greatest Women in Music. Toate hiturile lor se vor auzi în vară pe mainstage-ul festivalului UNTOLD.

Filmele clasice primesc un suflu nou la Festivalul Internațional de Film Transilvania (29 mai - 7 iunie) în spectacole unice - experimente cu muzică și film, fuziuni între clasic și electro, jazz, pop sau rock. Biletele la primele evenimente speciale anunțate, precum și abonamentele pentru ediția a 19-a pot fi achiziționate deja pe tiff.eventbook.ro.

În 5 februarie se încheie perioada cu tariful special la abonamentele primei ediţii a /FORM Days – Music and Arts Festival organizată la Castelul Rákóczi-Bánffy Gilău, 2-5 iulie.

Chitaristul Dominic Miller, partener de scenă al lui Sting de aproape 30 de ani, va concerta la Cluj-Napoca în 17 martie 2020. Concertul, programat să aibă loc în /FORM Space de la ora 20.00, face parte din turneul de promovare al celui mai recent album al artistului, ‘’Absinthe’’.

Departamentul de Psihologie din cadrul Facultății de Psihologie și Științe ale Educației a Universității Babeș-Bolyai, în colaborare cu Asociația Europeană de Psihologie și Drept, organizează cea de-a XIII-a ediție a Conferinței Anuale EAPL. Evenimentul va avea loc în perioada 16-19 septembrie 2020, iar tema acestei ediții este „Legal Psychology: From Research to Effective Practices”. Conferința se va adresa studenților, cercetătorilor și practicienilor cu interese aflate la confluența dintre psihologie și drept, precum și celor din domenii conexe.

Universitatea Babeș-Bolyai, în parteneriat cu Liga Studenților din Cluj, vă invită la a V-a ediție a concertului de colinde vechi, să descoperim împreună bucuria sărbătorilor care ne bat la ușă. Spectacolul va avea loc în 18 decembrie, de la ora 19.00, în sala Auditorium Maximum.

Cum sa alegi cel mai bun aspirator robot pentru locuinta ta?

Recomandare

Fose septice la cel mai bun pret.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.