Studenti, se dau burse pentru a studia efectele consumului de bere!

Scris de 

Studenţii sunt invitaţi să participe la un program naţional de cercetare, pentru a studia efectele consumului de bere. În cadrul acestuia pot obţine burse în valoare totală de 150.000 de lei. Programul este organizat de Centrul de Studii pentru Bere, Sănătate şi Nutriţie.

Pot aplica pentru obţinerea de burse studenţii aflaţi în an terminal la orice specializare de natură științifică sau masteranzi, doctoranzi sau post-doctoranzi, cu condiţia să aparțină unor centre de învățământ superior sau centre de cercetare din România (studenţii la medicină pot aplica începând cu anul 4).

 

Perioada de depune a aplicaţiilor este până pe 31 ianuarie 2015, iar formularele de înscriere se pot solicita la Centrul de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie, la adresa de mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea. sau accesând pagina de web www.beresanatatenutritie.ro, secţiunea “Burse de cercetare”.

 

Centrul de Studii despre Bere, Sănătate şi Nutriţie are drept obiectiv investigarea efectelor consumului moderat de bere asupra organismului uman prin derularea de studii ştiinţifice şi diseminarea informaţiilor în domeniu în rândul comunităţii medicale şi a publicului larg.

 

Potrivit nutriţioniştilor, un consum moderat de bere înseamnă 660 ml/ zi pentru bărbați și 330 ml/zi pentru femei.

 

Sursa: edu-news.ro

Sursa foto: financiarul.ro

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.