Peste 1.400 de candidati si-au depus dosarele de admitere ls UBB in prima zi

Scris de 

Aproximativ 1.400 de candidaţi şi-au depus dosarele de admitere, pentru programele de nivel licență, la Universitatea Babeş-Bolyai, în prima zi de înscriere. Cifra este cu aproape 1.000 mai mare decât cea înregistrată anul trecut, în prima zi a înscrierilor la admitere.


Cele mai multe dosare depuse la liniile de studiu la zi, nivel licență, au fost înregistrate la – Facultatea de Ştiinţe Economice şi Gestiunea Afacerilor – 223 de dosare depuse pentru cele 659 de locuri bugetate scoase la concurs,  Facultatea de Psihologie şi Ştiinţe ale Educaţiei – 205 de dosare depuse pentru ocuparea celor 351 de locuri bugetate existente, respectiv la Facultatea de Litere – 174 dosare depuse pentru cele 414 locuri, fără taxă, scoase la concurs.

 

Ieri, 19 iulie 2016, au inceput înscrierile la Facultatea de Matematică şi Informatică, urmând ca, în data de 22 iulie, de la ora 16.00 să se desfășoare proba scrisă (de matematică sau de informatică) a concursului de admitere.

 

Perioada de înscrieri la cele 21 de facultăţi ale Universităţii Babeş-Bolyai este 18-23 iulie 2016, urmând ca rezultatele finale ale procesului de admitere să fie afişate până în data de 31 iulie 2016.

 

În acest an, Universitatea Babeş-Bolyai va scoate la concurs un număr de 4.915 de locuri bugetate, peste 9.000 de locuri în regim cu taxă și 2.700 de locuri pentru învățământ la distanță și învățământ cu frecvență redusă pentru studii universitare de nivel licenţă. Pentru admiterea în anul universitar 2016-2017 facultăţile din cadrul Universităţii Babeş-Bolyai au elaborat diferite tipuri de probe scrise sau orale pentru testarea cunoştinţelor şi capacităţilor cognitive ale elevilor. Facultăţile din cadrul UBB vor lua în considerare media examenului de bacalaureat, cu pondere diferită.

 

Sursa: news.ubbcluj.ro

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.