Imprimă această pagină

Voluntariatul la un pas de a fi considerat vechime in munca

Scris de 

Senatul a adoptat o propunere legislativă conform căreia voluntariatul să fie considerat vechime în muncă. Acest proiect prevede că este necesar ca între persoana care face voluntariat și firmă să se realizeze un contract scris. După ce voluntarul îşi încetează activitatea, organizaţia gazdă va emite, la cerere, un certificat de competenţe dobândite prin voluntariat.

 

Potrivit ultimului Eurobarometru, din 2010, în România erau aproximativ 4,4 milioane de voluntari, adică 20% din populația țării. Cu toate acestea, acest scor este unul dintre cele mai scăzute medii de implicare din Uniunea Europeană.

 

Camera Deputaților urmează să dea votul final pentru acest proiect. Această propunere de lege a apărut după ce anul trecut studenții au cerut o lege a internship-ului, prin care tinerii să poată obţine un certificat de la companiile unde fac practică, document care să le fie recunoscut ca vechime în muncă şi, în acelaşi timp, să primească şi bani pentru perioada de stagiu.

 

Sursa: edu-news.ro

Sursa foto: rollins.edu

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.