Dragă Shawn, care au fost primele tale impresii când ai venit în România. Primele tale gânduri despre România…
Prima mea călătorie în România a fost în Noiembrie 2010. Am vizitat Oradea. A fost o experiență destul de intensă pentru mine. A fost cumva exotică, veche și poate chiar misterioasă. Iarba, buruienile, copacii… toate neîngrijite. Gunoi pe stradă și pe râuri. Vechea arhitectură stătea parcă să cadă, picturile și vopseaua deocojită... Era foarte diferit de orașul și de țara mea, unde totul pare că este atât de curat și de proaspăt, încât parcă îi lipsea viața însăși. Oradea părea să împrăștie peste tot suferință. Poate că era pe cale să se prăbușească, dar măcar avea un puls propriu. Voiam să văd acest oraș revenind la viață. Vremea era cețoasă, mohorâtă. Pur și simplu știam că într-una din zile aveam să mă întorc în această țară misteriosă.
Cum de ai ales România pentru a studia? Chiar România?
Am ales România în mare parte pentru prima mea călătorie aici. Așa cum am menționat, vizitasem Oradea și odată cu Oradea vizitasem și Arad și Timișoara. Am fost, încă o dată intrigat de peisaj și de aceste orașe. Am luat în considerare chiar ideea de a face o carieră aici și de a deveni profesor de istorie. Întotdeauna m-a interesat tot ceea ce ține de istoria continentului european, dar acum am început să îmi concentrez atenția asupra Europei de Est, care în ceea ce mă privește, e mult mai interesantă și mai complexă. Înainte să ajung în România, mai studiasem în Ungaria și Polonia, așa că era normal să mai aleg încă o țară fost-comunistă pentru a-mi continua studiile în acest domeniu.
Pun pariu că mulți studenți români se întreabă dacă viața americană de facultate e la fel ca cea pe care filmele americane o arată. Care crezi că sunt desoebirile cele mai importante (sau asemănările, de ce nu?) între studentul american și cel român.
Acesta este un subiect la care m-am gândit și eu destul de mult. În primul rând, experiența academică în Statele Unite este mult mai intensă decât în Europa de Est și implicit România. Avem mult mai multe teme de făcut, foarte multe cărți de citit, mult mai mult de scris, foarte multe proiecte și așa mai departe. Spre exemplu, pentru unul din cursurile de la universitatea în care am studiat în State a trebuit să muncesc mult mai mult decât am studiat pentru toate cursurile masterale pe care le-am studiat în România. De obicei, avem el puțin patru cursuri pe semestru, deci vă puteți imagina cât avem de muncit. Apoi, avem mult mai multe teste și examene. Eseurile și întebările de la examene sunt luate direct din ceea ce facem în clasă, din ceea ce am citit sau din temele pe care le-am avut de făcut. Asta înseamnă că prezența este foarte importantă. Dacă vrei să iei o notă bună, nu-ți permiți să lipsești pentru că pierzi efectiv mult prea multă informație. În cele mai multe dintre situații, profesorii cer prezența la cursuri, așa că dacă lipsești la cursuri, vei fi penalizat la nota de la sfârșitul semestrului, indiferent de cât de bine te-ai descurcat la examen.
De asemenea, nu este posibil ca toți studenții de la un curs să primească 10 sau A (cum e în America). De exemplu, dacă sunt 30 de studenți la un curs, de obicei doar 4 sau 5 iau notă maximă, încă 4 sau 5 vor lua B, 15 vor lua C, iar restul nu-și vor lua examenul și vor trebui să-l repete. Asta întreține un anume spirit de competiție și obligă cumva studenții să învețe mai mult și să dea tot ceea ce au mai bun. Profesorii dau de obicei notele cele mai bune celor mai buni elevi care își fac treaba cel mai bine. Media acestor note este foarte importantă în momentul în care studentul termină studiile și caută un loc de muncă. Atunci când absolvim o facultate, potențialii noștri angajatori își dau seama că avem cunoștințe destul de bogate, garantate de diploma pe care o avem. Și apoi, noi trebuie să plătim pentru cursurile noastre (un curs la universitatea mea, care e cea mai ieftină din statul meu, costă aproape 6000 de lei sau 2000 de dolari. Astfel, suntem și mai motivați să ne luăm examenele. Nimeni nu vrea să plătească un curs de două ori.
Te-ai gândit la posibilitatea de a te muta aici în România?
Cu siguranță. Mă gândesc serios să rămân aici definitiv. M-am tot interesat despre ce trebuie să fac pentru asta, întreg procesul, precum și posibilitatea de a găsi ceva de lucru.
Care este lucrul pe care îl iubești cel mai mult la Cluj? Dar ce pe care îl urăști cel mai mult aici? Trebuie să fie ceva, nu?
Îmi place foarte mult ritmul vieții din Cluj, că am posibilitatea să mă plimb peste tot. Îmi place să mă uit la clădiri și la peisaje. Îmi place că sunt sate în apropiere și e atât de ușor să le vizitez. Îmi place mult să mă uit la clădiri și la peisajul întregului oraș. Îmi plac toate ofertele aceste culturale.
Ceea ce nu-mi place, în schimb, este traficul și cum conduc oamenii aici, Urăsc zgomotul asurzitor al claxoanelor. Nu-mi place că șoferii automobilelor au impresia că dețin trotuarele și șoselele pentru simplu fapt că aceștia conduc o mașină. Viața oamenilor pare să nu aibă nicio valoare pentru ei.
Cum preferi să-ți petreci timpul în Cluj? Ți-ai făcut prieteni ușor?
Merg la concerte de fiecare dată când am ocazia. Citesc în cafenele, mă plimb foarte mult. Prietenii nu au fost o problemă. Eu mă înțeleg cu toată lumea, iar oamenii de aici au fost foarte prietenoși cu mine.
Ai sfătui studenții să vină să studieze aici, în Cluj? De ce?
După răspunsul meu de la întrebarea de mai sus, îți vei da seama că nu sfătuiesc studenții să vină să studieze aici în România. Calitatea educației nu este printre cele mai grozave. Nu ne provoacă prea mult. Cel puțin asta este în cazul masteratului pe care îl studiez ei. Totuși, aș sfătui studenții să vină să studieze aici, poate un semestru, dar nu mai mult și nu dacă aceștia caută o diplomă.
Dacă ar fi să-ți descrii viața ca student român în trei cuvinte, cum ai face-o?
I love it!
