Felul în care te îmbraci spune multe despre tine. Cu alte cuvinte, este ca o carte de vizită pe care lumea o interpretează înainte de a te cunoaște. Poate ți s-a întâmplat cel puțin o dată să mergi pe stradă și să vezi o ținută care te-a fascinat. La fel se întâmplă și atunci când lumea te vede pentru prima dată. Înainte de a spune ceva, lumea îți analizează ținuta și își face o anumită părere despre tine. Totuși, este important să știi că nu haina îl face pe om. Oricât de scumpe ar fi hainele tale, acest lucru nu înseamnă automat că vei avea eleganță și clasă. Iată câteva trucuri care să te ajute în acest sens.

Alege măsura potrivită

Unul dintre cele mai importante lucruri pe care trebuie să le ai în vedere pentru a te simți bine cu noua ținută este să alegi elemente care se potrivesc măsurii tale. Sigur ai pățit cel puțin o dată să-ți cumperi o pereche de pantofi sau blugi care nu sunt tocmai măsura ta iar mai apoi să-ți pară rău.

La fel ca în cazul exemplului de mai sus, hainele care nu îți vin la fix, nu doar să nu arată prea bine atunci când le porți, dar este foarte probabil să nu te simți prea confortabil atunci când le îmbraci. Lucru care este evident din exterior.

Dacă ai haine care ți-au rămas mici, poate ar fi cazul să le donezi și să îți achiziționezi câteva articole mai potrivite ție. De asemenea, dacă ai în garderobă haine care îți sunt prea mari, ar fi bine să te îndrepți spre un croitor care știe cum să ți le potrivească.

Achiziționează articole de calitate

Dacă ai deja câteva elemente atemporale la tine în garderobă, e ușor să alcătuiești un outfit excelent de fiecare dată când pleci de acasă. Dacă știi cum să ai grijă de hainele tale, acestea vor rezista în timp.

De obicei, e mai bine să alegi elemente versatile care pot fi combinate cu ușurință la orice ocazie. Mai mult, poți chiar să recreezi ținutele vedetelor tale preferate și să fii pregătit oricând să pășești pe covorul roșu. Spre exemplu, poți combina o pereche de blugi cu un tricou grafic peste care pui un sacou. Poți avea parte de aceeași senzație de eleganță și dacă îți pui un trenci. Îți oferă o notă de rafinament și te face să te simți impecabil.

Alege stilul minimalist

Fiecare dintre noi are o anumită mantră când vine de ținutele pe care le porți zi de zi. În această situație poate cea mai potrivită este „mai puțin înseamnă mai mult”. Dacă ai impresia că un anumit articol vestimentar nu te prinde, ar fi bine să consulți un prieten.

Poate ai auzit deja că nu este prea indicat să combini prea multe imprimeuri și culori. În timp ce texturile se pot combina fără probleme în mare parte din timp, nu ar fi prea bine să pui bulinele cu imprimeul leopard. Dacă nu știi cum să te îmbraci, poți apela la cea mai la îndemână soluție, îmbrăcămintea monocromă. Pentru a duce ținuta la un alt nivel poți adăuga o curea, o pălărie sau o pereche de ochelari care se potrivesc cu restul ținutei.

Screenshot 2023 04 06 011130

Optează pentru accesorii potrivite

Accesoriile sunt cel mai bun mod de a scoate anumite elemente ale ținutei tale în evidență. În plus, acestea pot fi folosite și pentru a scoate o ținută din anonimat. În funcție de cât de tare vrei să te remarci pe stradă, poți pune accesorii mai mici sau mai mari; cu toate acestea, dacă ții la imaginea ta și vrei ca toate aparițiile tale să fie fără cusur, ar fi indicat să nu exagerezi.

Cu alte cuvinte, poți fără probleme să porți o centură sau o curea cu ținte în talie. Chiar și o pereche de cercei supradimensionați sunt o alegere potrivită în anumite contexte – ca atunci când porți o cămașă sau un pulover într-o singură culoare. În ultima vreme bentițele și cordeluțele sunt din ce în ce mai căutate. Dacă îți place cum îți vin, le poți purta și pe acestea fără probleme.

Acestea sunt câteva trucuri facile la care poți apela pentru a te simți bine de fiecare dată când ieși din casă. Pe lângă faptul că nu sunt foarte costisitoare, sunt și ușor de aplicat în viața de zi cu zi. Însă mai important de atât este să alegi haine și accesorii care te reprezintă, indiferent de tendințe.

Problemele legate de telefonul mobil reprezintă un mare impas și pentru posesorul acestuia. Fiind un gadget absolut necesar în zilele noastre, telefonul mobil trebuie să funcționeze în permanență pentru a ne bucura de toate aspectele sale. Totuși, este imposibil ca acesta sa nu aibă măcar o dată o defecțiune. În acest caz, avem nevoie de reparații rapide, ieftine și la îndemână. Dacă ești în căutare de un astfel de service, MobileFIX îți poate îndeplini dorințele!

Simți că decorul casei tale are nevoie de o pată de culoare sau poate tocmai te-ai mutat într-o casă nouă și vrei să decorezi pereții proaspăt zugrăviți? Ce spui de un tablou nou? Dar nu orice tablou, ci unul pe care l-ai pictat chiar tu!

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.