Campuscluj.ro si Timaf va trimit la Lord of Dance, cel mai cunoscut si apreciat show dance din lume, ce va avea loc pe 12 martie incepand de la orele 20.00 la Sala Sporturilor Horia Demian din Cluj. Faimosul spectacol al lui Michael Flatley, pe care cei de la The Los Angeles Times îl numeau „show time extravaganza”, ajunge din nou la Cluj pentru un show memorabil marca Lord of The Dance. Biletele au fost puse deja in vanzare si pot fi achizionate de aici.
Vrei sa pleci cu bursă în străinătate? Informează-te din timp pentru că programul Erasmus va avea unele schimbari majore în 2014. Află care sunt principalele modificări de la noi.
Ești student la Universitatea Tehnică sau la UBB la Facultatea de Matematică și Informatică? Ai abilități de progamare Java? Sau ești bun la programare și crezi că te descurci cu orice?
Dacă răspunsul la una dintre aceste întrebări este DA, demonstrează-ți abilitățile participând la Competiția de Programare Java Oracle Academy România!!!
Sesiunea începe mintenaş, pentru unii, iar alţii deja au început-o. Şi ştim cu toţii cât de importantă e şi cât de fascinant e frigiderul (gol), praful depus pe birou, noul sezon dintr-un serial care nu ne place, dar nu contează, când ai de învăţat o tonă de cursuri.
Daca ai un magazin online proaspat deschis, oportunitatile sunt foarte mari, insa si posibilitatea de faliment este foarte probabila, asadar trebuie sa acorzi foarte mare atentie fiecarei achizitii pe care o faci. Dupa ce ai pus tot proiectul la punct si ai achizitionat toate produsele, urmeaza partea cea mai grea, partea de promovare.
Evident, fiind un magazin online, promovarea se va face in mediul online. Insa intrabarea este, cum? Ai mai multe optiuni, fiecare cu beneficiile si cu neajunsurile ei :
Tineri la suflet, tineri la minte, visatori si oameni de actiune,
Ca sa traiesti si sa faci lucruri firesti care sa faca viata mai adevarata si mai buna nu ai nevoie de aprobare. Problemele scolii nu pot fi discutate numai in scoala, in sedintele in care se voteaza numai ce spune seful si numai in asa fel incat noua, celor alesi, sa ne fie bine.
PRAFUL produce cele mai multe pagube intr-un laptop pentru ca acesta se acumuleaza in radiatoare si ventilatoare obstructionand sistemul de racire (care este crucial intr-un astfel de sistem unde componentele nu sunt aerisite pasiv) al echipamentului si in acest sens va recomandam ca macar o data la minim 6 luni sa se realizeze o curatare interna. Astfel economisiti banii care ar trebui dati pe reparatii sau inlocuiri de componente.
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

Iul 21, 2025 488 Evenimente

Mai 27, 2025 781 Evenimente

Apr 08, 2025 1053 Evenimente

Mar 26, 2025 1092 Stiri
![[Interviu] Cum este si ce inseamna sa fii membru in AIESEC Cluj-Napoca - interviu cu Alexandra Andries - team leader in AIESEC](https://www.campuscluj.ro/media/k2/items/cache/72c9c2ea2586b2018b8e6a5bc7bcc228_Generic.jpg)
Oct 14, 2024 1009 Interviu

Sep 11, 2024 2200 Campus















