Pe 15 aprilie 2018 publicul clujean a avut parte de un show incendiar, antrenat de echipa talentată de dansatori irlandezi, Lord of the Dance. Spectacolul Lord of the Dance – Dangerous Games s-a bucurat de o audiență numeroasă și de ropote de aplauze din partea publicului prezent.
Zilele Clujului, cel mai mare festival al orașului, caută voluntari pentru ediția a 8-a. Evenimentul este organizat de Primăria municipiului Cluj-Napoca și se va desfășura în perioada 17-20 mai 2018, în peste 30 de locuri din oraș. Peste 150 de voluntari au contribuit anul trecut la organizarea Zilelor Clujului, aducând și mai multă energie și culoare festivalului.
Ioan-Aurel Pop, rectorul Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca, este noul președinte al Academiei Române. Clujeanul a obținut 86 de voturi. Trei academicieni au candidat astăzi la cea mai înaltă poziție a acestui for: Ioan-Aurel Pop, Victor Voicu – președintele Secției de Științe Medicale a Academiei Române și Bogdan Simionescu – vicepreședintele Academiei Române. Pe locul al doilea s-a situat Victor Voicu, cu 56 de voturi.
Conducerea Universității Babeș-Bolyai se declară revoltată de repartizarea locurilor bugetate pentru anul universitar 2018-2019 și solicită ministrului Educației Naționale revizuirea acesteia, precum și transparentizarea criteriilor de repartizare a locurilor pentru admitere.
Concerte în premieră, proiecții-eveniment acompaniate de improvizații muzicale live, cine-concerte în Biserici și prezența unor invitați de renume internațional marchează cea de-a 17-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania (25 mai – 3 iunie, Cluj-Napoca). Biletele pentru cele mai importante concerte și cine-concerte programate în perioada celui mai mare festival de film din România au fost puse deja în vânzare.
Unul dintre cele mai importante filme-cult ale anilor ’80, Marele albastru (Le grand bleu / The Big Blue, r. Luc Besson), revine în România pe marele ecran din Piața Unirii la aniversarea a 30 de ani de la lansare. Proiecția-eveniment va încheia cea de-a 17-a ediție a Festivalului Internațional de Film Transilvania, pe 3 iunie, de la ora 21:45, în prezența actorului Jean-Marc Barr, și va fi dublată în program de prezentarea spectaculosului documentar Omul-delfin (Dolphin Man, 2017) despre povestea legendarului scufundător Jacques Mayol care l-a inspirat pe Besson.
Fundația Transylvania Trust, în perioada 19 august – 1 septembrie, organizează un modul de cercetare la Castelul Banffy din Bontida. Cercetarea se va desfășura în două ateliere: arheologie și istoria artei. Se pot inscrie câte 15 de participanți în fiecare atelier, și anume studenți de la specialitățile arheologie și istoria artei, dar și de la alte secții, cum ar fi arhitectura, istoria, restaurare, turism, etc. Cercetarea arheologică va fi condusă de dr. Csók Zsolt, arheolog la Muzeul National de Istorie a Transilvaniei, cea de istoria artei de dr. Weisz Attila, lector la Universitatea de Artă și Design din Cluj.
Unitatea de cercetare TRANS.SCRIPT. Centrul de Diplomatică și Paleografie Documentară Medievală, o inițiativă a mai multor cadre didactice și cercetători ai Universității Babeș-Bolyai, a fost inaugurată vineri, 30 martie 2018, la Universitatea Babeș-Bolyai.
Let’s Go Digital! continuă să descopere noi generații de cineaști la Festivalul Internațional de Film Transilvania (25 mai – 3 iunie 2018). Atelierul de film dedicat adolescenților ajunge anul acesta la ediția cu numărul 16. Pasionații de cinema, fotografie și editare video din toată țara - adolescenți cu vârste cuprinse între 14 și 18 ani - au șansa să își petreacă 10 zile, în cadrul celui mai important festival de film din România, în compania profesioniștilor din industrie. Încă din 2005, de la momentul lansării lui, peste 200 de adolescenți au făcut primii pași în lumea filmului la TIFF.
Studenții Universității Tehnice din Cluj-Napoca participă, din nou, la Concursului de Design Seismic (Seismic Design Competition), care va avea loc anul acesta în Los Angeles. "Seismic Design Competition" este un concurs de inginerie seismică, organizat anual în Statele Unite ale Americii, în cadrul conferinței anuale EERI (Earthquake Engineering Research Institute). Concursul se adresează studenților din ciclul de licență de pe întreg mapamondul, adunând peste 40 de echipe de la cele mai prestigioase universități tehnice.
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

Iul 21, 2025 488 Evenimente

Mai 27, 2025 781 Evenimente

Apr 08, 2025 1053 Evenimente

Mar 26, 2025 1092 Stiri
![[Interviu] Cum este si ce inseamna sa fii membru in AIESEC Cluj-Napoca - interviu cu Alexandra Andries - team leader in AIESEC](https://www.campuscluj.ro/media/k2/items/cache/72c9c2ea2586b2018b8e6a5bc7bcc228_Generic.jpg)
Oct 14, 2024 1009 Interviu

Sep 11, 2024 2200 Campus
![[experimente inedite] Ce ne motiveaza la locul de munca? Episodul 2](https://www.campuscluj.ro/media/k2/items/cache/02c3690c1c0f065ff00387ae9425f29c_L.jpg)














