UBB a fost premiata pentru implicarea in protectia mediului

Scris de 

Asociația Planeta Verde, împreună cu Asociația Română de Mediu au desemnat Universitatea Babeș-Bolyai  câștigătoare a premiului de “Conștientizare, educare și cercetare” în domeniul mediului.

 

Premiul va fi acordat astazi, în 18 ianuarie 2016, la Opera Națională București, în cadrul ceremoniei “25 de ani de Mediu în România”.

 

Cele două asociații (Asociația Planeta Verde și  Asociația Română de Mediu), susținute de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor, au dorit, prin acordarea acestor premii, să facă cunoscută, la nivel național, implicarea activă a unor instituții, organizații și persoane în rezolvarea problemelor din domeniul protecției mediului.

 

“Acest premiu ne onorează și, în același timp, ne responasabilizează. Universitatea noastră și-a asumat misiunea de cetățean activ al comunității, asta însemnând că suntem preocupați inclusiv de găsirea unor soluții pentru problemele de mediu cu care ne confruntăm” – a declarat acad. prof. dr. Ioan-Aurel Pop, rectorul UBB.

 

Sursa: news.ubbcluj.ro

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.