Raisa Iosif

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

EC_Special,  un alt fel de festival creat de organizatorii Electric Castle,înseamnă 10 zile de rock, muzică electronică, hip hop și jazz înglobate într-un lineupeclectic ce promite descoperiri muzicale pentru toți cei care cred în puterea festivalurilor de a oferi experiențe puternice și de calitate. Totul, între 6 și 15 august, în Bonțida și Cluj – Napoca, în primul festival de muzică important din România în ultimul an.

La aniversarea a 20 de ediții de TIFF, emoțiile Galei de deschidere vor fi resimțite, în acest an, în 20 de localități din țară, simultan. Vineri, pe 23 iulie, de la ora 21:00, comedia spaniolă Dineu cu vecinii de sus  (r. Cesc Gay) va avea parte de o proiecție specială în Piața Unirii din Cluj-Napoca și se va vedea, în paralel, pe marile ecrane din: Alba Iulia, Arad, Bistrița, Borșa, Brașov, Criț (jud. Brașov), Florești (jud. Cluj), Iași, Lugoj, Miercurea Ciuc, Morău (com. Cornești), Oradea, Salonta, Satu Mare, Sfântu Gheorghe, Sibiu, Sighet, Târgu Mureș și Toplița. Sub umbrela #împreunăprinfilm, evenimentul va marca deschiderea oficială a celei de-a 20-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania, organizată în perioada 23 iulie – 1 august, la Cluj-Napoca.

Starul internațional Sergei Polunin, considerat cel mai talentat dansator al generației sale, vine pentru prima dată în România, ca invitat special al celei de-a 20-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august 2021). Admiratorii săi vor avea ocazia să-l întâlnească joi, 29 iulie,de la ora20:30, la Castelul Bánffy din Bonțida, în cadrul unui eveniment cu totul special: Sergei Polunin Up, Close and Personal. Cu o zi înainte, pe 28 iulie, de la 19:00, la Casa de Cultură a Studenților din Cluj, celebrul dansator va discuta cu publicul după proiecția documentarului Dancer (r. Steven Cantor), o incursiune emoționantă în viața sa tumultuoasă.

După mii de kilometri parcurși, sute de ore de filmare și 10 ani de pre-producție, cel mai mare proiect de fotografie și film documentar dedicat naturii din țara noastră, va fi lansat pe marile ecrane, în premieră absolută, în Piața Unirii open-air, în cadrul Festivalului Internațional de Film Transilvania (TIFF, 23 iulie - 1 august), în prezența echipei.

Prima etapă a proiectului România Sălbatică, inițiat de fotograful Dan Dinu, în colaborare cu WWF (World Wide Fund for Nature), s-a desfășurat în perioada 2010 – 2013 când au fost fotografiate toate cele 28 de rezervații mari din România (parcuri naționale, parcuri naturale, geo-parcuri și o rezervație a Biosferei), demersul finalizându-se cu o expoziție de fotografie în aer liber, vizitată de peste 50.000 de oameni din marile orașe din țară.

10 zile cu peste 400 de evenimente, în peste 30 de locații din Cluj-Napoca și Bonțida–EC_Specialeste promisiunea organizatorilor Electric Castle Festival că vara anului 2021 va fimomentul de regăsire a tuturor celor care iubesc muzica live și își doresc să se reconecteze.

Apariția misterioasă a unui monolit tulbură liniștea unei comunități dacice în campania de imagine a celei de-a 20-a ediții a Festivalului Internațional de Film Transilvania (23 iulie – 1 august 2021). Spotul semnat de artiștii româno-britanici Antonși Damian Groves, după un concept creat de echipa TIFF, surprinde un fenomen bizar petrecut în urmă cu mai bine de 2000 de ani în locul unde se află astăzi orașul Cluj-Napoca. În versiunea creatorilor, așa a arătat prima întâlnire cu lumea fascinantă a cinematografiei. Campania de imagine este lansată în preajma unei zile speciale în istoria TIFF: pe 3 iunie 2002 a avut loc deschiderea oficială a primei ediții. 

Actorul Levente Molnár este nominalizat pentru premiul cel mai bun actor la Premiile Naționale de Film – Ungaria 2021 ( Magyar Mozgókép Díj ), pentru rolul Bálint Grassai, jucat în filmul Hasadék / Ravine, debutul regizoral în lungmetraj al regizorului maghiar Balázs Krasznahorkai.

Madre, cel mai recent film al regizorului spaniol Rodrigo Sorogoyen (El Reino / Jocuri de putere), premiat la Veneția pentru cel mai bun rol feminin și realizat după un scurtmetraj nominalizat la Oscar, este lansat în cinematografele din România pe 4 iunie. La Cluj filmul rulează la Cinema Victoria.

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.