Noutățile pentru studenții pasionați de IT nu întârzie să apară. Mai mult decît atât, aceste noutăți se transformă în oportunități pentru cei care încă nu au programul stabilit în această vară. Intel România anunţă deschiderea a nouă poziţii de stagiar pe perioada verii, pentru studenţii pasionaţi de tehnologiile software şi hardware. Stagiile se adresează studenţilor din primii trei ani de studiu care vor să descopere ce înseamnă să lucrezi într-o companie care investeşte continuu în dezvoltarea de noi tehnologii.
Cand vine vorba de gadgeturi, studentii sunt primii care isi doresc ultimele aparitii, dar ca orice student care se respecta lipsa banilor este principala problema cand vine vorba de achizitionarea unui gadget.
Campuscluj.ro vine in intampinarea celor ce isi doresc aparate performante dar in acelasi timp nu vor sa cheltuiasca o avere.
Doctoranzii de la UBB privesc vești bune pentru buget. Universitatea Babes-Bolyai urmează să achite bursele restante doctoranzilor beneficiari ai programului POSDRU, înmatriculați în 2010. Plata acestora este posibilă mulțumită rambursărilor primite de UBB în cursul săptămânii trecute.
Tot mai mulți tineri aleg să își contruiască viitorul pe teritorii străine, peste mări și țări care să le asigure comfortul și viața la care visează. Așa că aleg să studieze în țări străine, pentru ca mai apoi să se stabilească definitiv departe de România. Și aceste cazuri nu sunt puține. De câţiva ani, târgurile educaţionale au devenit o prezenţă aproape obişnuită în spaţiul public românesc. Ele se bucură de o bună mediatizare şi prezentate ca evenimente importante.
Pentru iubitorii de teatru, Campuscluj.ro aduce vești bune. Va avea loc Ziua Porților Deschise la Teatrul Național Cluj-Napoca. Cea de-a cincea ediție a Zilei Porților Deschise ale Teatrului Național Cluj-Napoca va avea loc în data de 27 martie, între orele 11.00 și 18.00. Evenimentul va permite clujenilor să viziteze lucruri la care nu au acces în mod normal. Se anunță a fi o zi de proporții.
Se pare că opiniile studentului se vor a fi ascultate din ce în ce mai mult, iar reprezentativitatea de 25% a acestora în luarea deciziilor la nivel universitar este o soluție potrivită, susține Mihnea Costoiu. Ministrul delegat pentru învăţământ superior, cercetare ştiinţifică şi dezvoltare tehnologică, Mihnea Costoiu, a declarat vineri că susţine reprezentativitatea de 25% a studenţilor în luarea deciziilor la nivelul universităţilor, inclusiv în ceea ce priveşte alegerea rectorului.
Se pare că studentului clujean nu îi este prea ușor să supraviețuiască costurilor unui oraș precum Cluj-Napoca, iar bursele sociale pe care Universitatea Babeș-Bolyai le pune la dispoziția acestora nu sunt în stare să le acopere cheltuielile. Studenții Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca au nevoie de burse sociale mai mari care să le acopere cheltuielile minime cu cazarea și masa, este concluzia OSUBB, în urma realizării unui "cost lunar" studențesc, a cărui valoare, de 340 lei, o depășește pe cea a burselor de ajutor social.
Chiar dacă astăzi smartphone-ul este considerat un simplu instrument de entertainment, aplicațiile care pot fi folosite prin intermediul acestuia pot reprezenta adevărate avantaje pentru studenți. Fie că ești student la matematică și ai nevoie de felurite formule, fie că ești student la Litere și cărțile reprezintă hrana ta de fiecare zi, un smartphone care are instalate aplicațiile potrivite pentru tine poate fi exact ce ai nevoie.
Se mai citește astăzi la fel de mult ca ieri? Ei bine, această este o întrebare care lasă loc unor mari și interminabile contradicții. Cert este că lectura a ajuns la alt stadiu în societatea contemporană, făcându-și loc și în lumea virtuală. Există o multitudine de site-uri care azi îți pun la dispoziție mii de cărți în felurite limbii străine. De aceea, ne-am gândit să inventariem pentru tine câteva dintre cele mai folosite și utile site-uri de citit cărți online. Fie că le poți downloada sau citi direct de pe site-ul respectiv, aici vei găsi tot ce ai nevoie.
Sunt momente când judecăm lucrurile după aparențe și nu suntem suficient de informați atunci când luăm o decizie. Știm că e greșit, dar din comoditate sau din variate alte motive, decidem să nu. Cam acesta este și cazul cursurilor online la care nu apelează foarte multă lume din cauza unor diferite prejudecăți.
Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

Iul 21, 2025 488 Evenimente

Mai 27, 2025 781 Evenimente

Apr 08, 2025 1052 Evenimente

Mar 26, 2025 1091 Stiri
![[Interviu] Cum este si ce inseamna sa fii membru in AIESEC Cluj-Napoca - interviu cu Alexandra Andries - team leader in AIESEC](https://www.campuscluj.ro/media/k2/items/cache/72c9c2ea2586b2018b8e6a5bc7bcc228_Generic.jpg)
Oct 14, 2024 1009 Interviu

Sep 11, 2024 2199 Campus















