Cazările în căminele studenţeşti din cadrul Universității Babeș Bolyai încep de vineri, 30 septembrie 2016, cu trei zile înainte de începerea anului universitar. Studenții au la dispoziție 5.200 de locuri de cazare, în cele 17 cămine ale UBB.

Conducerea Universităţii Babeş-Bolyai, în urma negocierilor cu reprezentanţii legitimi ai studenţilor din universitate (CSUBB), a găsit o soluție pentru asigurarea unui cămin disponibil, prin rotație, pe perioada vacanței de vară. Astfel, studenţii doctoranzi, cei care îşi desfăşoară stagiile de practică obligatorie, cei care sunt membri în echipe de cercetare sau de organizare a unor manifestări naţionale şi internaţionale, cei care sunt implicaţi în programe de internship, dar şi studenții proveniți din centre de plasament și orfanii de ambii părinți, vor putea beneficia de un spațiu de cazare, pe perioada vacanței de vară, în căminul UBB disponibil.

Primele 1.000 de locuri de cazare în campus sunt disponibile în complexul studențesc din Hașdeu, urmând ca în perioada următoare să se facă acces și în alte campusuri studențești din oraș.

Cum sa alegi cel mai bun aspirator robot pentru locuinta ta?

Recomandare

Fose septice la cel mai bun pret.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.