De ce își doresc studenții o diplomă de licență? Simplu: 8 din 10 studenţi și-o doresc pentru a obţine un job mai bun în viitor. Aşa arată studiul Sodexo Universitary Lifestyle Survey, ediţia 2014, privind comportamentul academic şi social al studenţilor. Acesta urmăreşte motivaţiile în alegerea unei universităţi, presiunile financiare şi sociale ale studenţilor, atitudinea acestora faţă de educaţia superioară, precum şi aşteptările pe care le au după absolvire.

Absolventii de liceu fără diploma de bacalaureat au deja oferta de scolarizare in cadrul mai multor universitati. Universitatea Aurel Vlaicu din Arad anunta ca inscrie tineri care au picat Bacalaureatul sau care nu s-au prezentat la examen, pana pe 19 octombrie. Anunturi similare au fost publicate si pe site-urile altor 11 universitati, la mai putin de o saptamana dupa ce Ministerul Educatiei a publicat metodologia de organizare a colegiilor care ii primesc pe elevii fara diploma. Si reprezentantii Universitatii din Oradea au declarat ca vor organiza astfel de colegii. În continuare vom prezenta lista universităților care organizează cursuri postliceale și specializările pe care le poți urma în Cluj-Napoca.

A început goana după apartamente și garsoniere în Cluj! Studenţii dublează cererea de apartamente de închiriat în septembrie. Cele mai scumpe centre universitare sunt Bucureştiul şi Clujul, iar cel mai ieftin, Braşovul, potrivit unui studiu al portalului InCont.ro.

Peste 12.000 de studenti straini urmau anul trecut o facultate în România, iar alți 1.500 de studenti straini studiau la universitati românesti prin bursele Erasmus, se arata intr-un centralizator al Ministerului Educatiei Nationale, citat de Agerpres. Topul tarilor cu studenti care invata in Romania este deschis de Franta si Israel. De cealalta parte, topul universitatilor cu cel mai mare numar de studenti straini la ciclul licenta este condus de Universitatea de Medicina si Farmacie din Iasi.

Universitatea Babes-Bolyai din Cluj-Napoca"isi exprima dezacordul deplin" cu privire la metodologia care lasa universitatile sa primeasca absolventi fara bacalaureat. "Nu credem ca orientarile europene sunt in acest sens. (...) Atentionam ca, in anumite universitati, sub cupola colegiilor, urmeaza a se inmatricula 'cursanti' fara bacalaureat care vor detine mediat, prin mecanismul recunoasterii de credite, un statut de veritabil student", se arata în raspunsul Universitatii, la solicitarea HotNews.ro. Avertismentul vine dupa ce unele universitati private au anuntat deja ca, daca un cursant ia bacalaureatul dupa primul an de colegiu, il trec direct in anul II de facultate.

Ești o persoană creativă și mai nou ai vreo idee de brand şi de schimbare a regulilor jocului, care ar zgudui industria de turism? Îţi plac provocările şi ai vrea să-ţi pui la încercare cunoştinţele academice de business împreună cu cele ale profesioniştilor din momondo, Google, Facebook, şi MEC Danemarca? Atunci Travellenge este pentru tine!

Liga Studenţilor Români din Străinătate – Filiala Marea Britanie (LSRS UK), împreună cu Ambasada României în Regatul Unit al Marii Britanii şi Irlandei de Nord, cu sprijinul Departamentului Politici pentru Românii de Pretutindeni din cadrul Ministerului Afacerilor Externe organizează pe 11 octombrie 2014 la Firth Court, în Sheffield, începând cu ora 11:00 cea de-a VII-a ediţie a Conferinţei Studenţilor, Profesorilor şi Cercetătorilor Români din Marea Britanie (CSPCR UK).

După ce Ministerul Educaţiei a publicat în Monitorul Oficial metodologia de organizare a colegiilor care primesc absolvenţi de liceu fără bacalaureat, Remus Pricopie a luat poziţie pe pagina sa personală de Facebook, precizând că nimeni nu se poate înscrie la facultate fără diplomă de Bacalaureat.

Este timpul ca și studenții să ia atitudine față de ideea ca universitățile să organizeze admitere la programele postliceale, iar Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), reprezentanta studenţilor români la nivel naţional şi internaţional, a și făcut-o solicitând universităţilor să transmită informaţii corecte despre procesul de admitere la programele postliceale pe care le oferă din această toamnă.

Universitățile acreditate pot organiza cursuri postliceale la care pot să intre şi absolvenţii de liceu fără diplomă de Bac. Actul normativ publicat în Monitorul Oficial în 9 septembrie 2014 mai prevede că aceştia pot să facă meditaţii instituţionalizate, organizate în licee sau instituţii de învăţământ superior.

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.