În urma competiției care a avut loc la nivel național privind proiectele de dezvoltare instituțională, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) a fost selectată și a câștigat un proiect în valoare de 1.125.000 euro. Proiectul „Susținerea excelenței în cercetarea din domeniul nanotehnologiilor și materialelor avansate” a fost conceput și susținut în întregime de UTCN și a obținut un punctaj de 86,18 puncte în cadrul competiției, fiind pe locul IV la nivel național în cadrul secțiunii Eco-nanotehnologii și materiale avansate.

Cu un design special, noii „arbori” captează energia solară și o transformă în energie electrică, permițând astfel încărcarea gratuită a dispozitivelor mobile. Pe lângă componenta funcțională, aceștia servesc ca mobilier urban oricui e interesat să se oprească să citească o carte, să savureze o cafea sau pur și simplu să se odihnească pe bancă în timp ce își încarcă telefonul mobil sau tableta.

Cunoscutul actor Arnold Schwarzenegger va fi prezent la Cluj în perioada 20-25 noiembrie. Schwarzenegger este invitatul de onoare al Cupei Mondiale de Culturism şi Fitness organizată la Sala Polivalentă din Cluj-Napoca,  la finalul lunii noiembrie.

Unul dintre cele mai apreciate spectacole de teatru ale lui Radu Iacoban, Constelații, ajunge pe 20 octombrie la Cluj-Napoca, la cea de-a noua ediție Comedy Cluj. Spectacolul promite să fie o provocare continuă pentru spectatori, dar și o partitură excelentă pentru cei doi actori: Ana Ularu și Radu Iacoban.

EMBA University of Hull, şcoala de business 100% britanică din Cluj-Napoca, are un nou partener, Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca. Prin prisma acestui parteneriat şi împreună cu Universitatea Hull din Marea Britanie, estelansatăspecializarea Tech EMBA. Noua specializare este destinată celor care lucrează în IT şi tehnologie şi constă în cursuri despre managementul infrastructurii, securitate cibernetică, managementul sistemelor software şi inovație. Cea de a doua specializare, General EMBA, constă în parcurgerea unor module dedicate aprofundării informațiilor despre management general, mediul internațional de afaceri, consultanță, managementul proiectelor și economie.

UBB își menține în anul 2018 statutul de cea mai bună instituție de învățământ superior din România în cercetarea din domeniul ”Economics”, conform clasamentului realizat anual de către Tilburg University (Economics Schools Research Ranking).  Potrivit ediției curente a clasamentului standard, bazate pe numărul de articole științifice publicate în perioada 2013-2017 în cele mai reprezentative și prestigioase reviste științifice din domeniul ”Economics”, UBB se regăsește în intervalul 683-765 dintr-un total de 1185 de universități din întreaga lume care au fost incluse în clasament, fiind astfel cea mai bine poziționată universitate din România în această ierarhie valorică.

Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) și Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca (UTCN) au înființat Centrul Român de Studii Avansate în Securitate Informatică (Centrul RO-CyberSecurity). Centrul își propune să pregătească societatea românească pentru provocările viitorului și să ofere expertiză avansată pentru problemele din prezent. Într-o lume tot mai digitalizată, securitatea informatică devine fundamentală într-o țară, atât în zonele civile, cât și în cele care țin de securitatea țării.

Programul de Project Management inițiat în anul 2017 de Facultatea de Matematică și Informatică a Universităţii Babeş-Bolyai, în parteneriat cu AROBS Transilvania Software și Fortech, se extinde și la Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA). În cadrul acestei facultăți 30 de studenți din anul II, de la departamentul Marketing, vor afla cum să gestioneze un proiect prin care să aducă la viață tehnologiile viitorului.

Mii de oameni s-au mobilizat în competiția caritabilă Walking Month și au strâns o sumă‑record de 295.000 de lei pentru sportivii cu dizabilități legitimați la Centrul Sportiv Lamont din Cluj-Napoca. A patra ediție Walking Month a obținut cele mai bune rezultate din istoria acestui concurs, iar fondurile astfel obținute vor crește cu 40% bugetul pentru 2019 al asociației non‑profit care gestionează centrul Lamont și încurajează practicarea sportului de către persoanele cu dizabilități fizice.

Cea de-a 9-a ediție a Caravanei Filmelor TIFF și-a încheiat traseul prin țară după aproape 4 luni, reușind să aducă anul acesta în fața ecranului mobil peste 30.000 de spectatori. Ecranul uriaș al Caravanei a fost amplasat în parcuri, piețe publice, amfiteatre și grădini de vară, de la mijlocul lunii iunie, până în octombrie. Cinefilii din 15 orașe au putut savura un program divers, cu intrare liberă, care a inclus comedii, drame, thrillere, documentare, filme premiate în marile festivaluri și succese de casă.

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook