TIFF cauta tineri clujeni pentru a sarbatori impreuna majoratul

Scris de 

Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF) ajunge, în acest an, la cea de-a 18-a ediție. Printre numeroasele surprize pregătite se numără și un proiect special care va fi realizat cu implicarea directă a celor ce formează primul și cel mai fidel public al festivalului: clujenii.

 

TIFF lansează, începând de astăzi, o inedită acțiune de casting în urma căreia vor fi selectați cei care vor sărbători alături de festival majoratul. Organizatorii caută tineri născuți și care continuă să trăiască în Cluj-Napoca și care vor împlini vârsta de 18 ani până în data de 31 decembrie a.c.

 

Aceștia sunt invitați să trimită până pe 4 februarie, pe adresa de mail Această adresă de email este protejată contra spambots. Trebuie să activați JavaScript pentru a o vedea., 4 (patru) fotografii și datele complete de contact (nume, data nașterii, telefon, mail), alături de o caracterizare succintă, de maxim 3 fraze, în care să includă informații despre cine sunt, ce le place să facă în timpul liber și care sunt filmele lor preferate.

 

Fondat în 2002, în Cluj-Napoca, TIFF a reușit să devină foarte repede cel mai important eveniment dedicat filmului din România și unul dintre cele mai spectaculoase evenimente culturale anuale din zonă. Numai anul trecut festivalul a atras, în cele 13 spații-partenere din oraș, peste 135.000 de participanți și a avut mai mult de 50 de evenimente sold-out. Anul acesta festivalul va avea loc între 31 mai și 9 iunie.

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Lasă un comentariu

Cum sa alegi cel mai bun aspirator robot pentru locuinta ta?

Recomandare

Fose septice la cel mai bun pret.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.