Universitatea Babes-Bolyai a fost distinsa cu Marele Premiu si Cupa EUROINVENT

Scris de 

Universitatea Babeş-Bolyai a fost distinsă cu Marele Premiu şi Cupa EUROINVENT, dar și cu diploma de excelenţă și Cupa Universității de Medicină și Farmacie Iuliu Hațieganu, acordate, pentru rezultatele tinerilor în domeniul inventicii, în cadrul celei de-a XV-a ediţii a Salonului Internaţional al Cercetării, Inovării şi Inventicii PRO INVENT, desfăşurat, în perioada 22-24 martie 2017, în Complexul Universităţii Tehnice din Cluj-Napoca.

 

Distincțiile au fost acordate pentru inovația privind „Monitorizarea la distanţă, în timp real, a pH-ului și temperaturii proceselor chimice prin intermediul unei aplicații informatice care rulează pe diverse dispozitive (PC, tabletă, telefon smart)”, prezentată de studenții chimiști Petruț Henrietta, Szabó Róbert, Rigó Melinda și studenții informaticieni Kelemen István, Mátyás Róbert, Kovács Zoltán, Váradi Péter, Vincze Dávid, Zsebe Ákos, coordonați de conf. dr. ing. Barabás Réka.

 

Proiectul s-a bucurat de sprijinul de specialitate oferit de dr.ing. Barabás László (lector asociat la UBB și solution architect manager la firma ACCENTURE) și de sprijinul financiar oferit de firma CODESPRING SRL.

 

Cercetătorii Universităţii Babeş-Bolyai au fost distinşi şi cu Diploma de Excelenţă şi medalia de aur ProInvent, acestea fiind acordate pentru cererile de brevet cu titlul „Metodă microanalitică pentru determinarea multielementală simultană prin vaporizare electrotermică a probei și detecție prin spectrometria de emisie optică în microtorțe de plasmă de mică putere” (autori: Tiberiu Frențiu, Michaela Ponta, Eugen Darvasi, Sinziana Butaciu, Sergiu Cadar, Marin Senilă, Alexandru Mathe, Maria Frențiu, Dorin Petreuș, Radu Etz și Dorin Şulea), respectiv „Material compozit pe bază de oxid de grafene destinat restaurărilor dentare” (autori: Mărioara Moldovan, Stela Maria Pruneanu, Crina-Anca Socaci, Marcela-Corina Roșu, Liana Codruța Saroși, Stanca Cuc și Doina Prodan).

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.