Primul lungmetraj 3D produs in Romania va fi o poveste politista cu manastureni

Scris de 

Un clujean pregăteşte prima producţie tridimensională făcută în România, o poveste poliţistă cu mănăştureni aflaţi pe urmele unei comori blestemate. Au început filmările pentru primul film românesc 3D. “Hensi” este o continuare a seriei “Înapoi în Cartier” (2006) şi “Cartier” (2001) două lungmetraje în care cartierul Mănăştur din Cluj este scena unor înfruntări violente.

 

Gelu Radu este clujean get-beget. Şi, mai mult, este mănăşturean, o trăsătură definitorie pentru el şi pentru filmele pe care le face. Jurnalist sportiv, Gelu încearcă de aproape 10 ani să-şi valorifice pasiunea pentru film. El a scris scenariul şi a regizat “Cartier” şi “Înapoi în Cartier”, iar acum e pregătit să reia armele de unde le-a depus în urmă cu patru ani.



“Facem ceea ce ne place, realizarea unui film aduce satisfacţii şi sentimente incomparabile cu alte experienţe. Contextul? Proiectul exista la stadiul de idee de câţiva ani, însă costurile pentru realizarea lui în High-Definition erau destul de ridicate. Cum tehnologia 3D a devenit mult mai accesibilă în ultimele luni, am sărit pe ea. Clujul rămâne o bază de plecare, acţiunea mutându-se din cartier în munţi”, explică Gelu culisele realizării producţiei.



Legătura cu Mănăşturul rămâne vizibilă mai ales în continuitatea personajelor. Astfel, Hensi - un traficant de antichităţi, care a copilărit tot în Mănăştur, dar care s-a stabilit în Anglia, se întoarce în ţară să găsească comoara. Aceasta e râvnită, iar asupra ei planează un teribil blestem. “Blestemul Comorii loveşte din nou. E un film de acţiune, presărat cu numeroase replici umoristice. Se va filma, cel mai probabil, în România, Anglia, Germania şi Slovacia, dar nu excludem şi alte locaţii, în funcţie de buget”, spune regizorul Gelu Radu.



În ceea ce priveşte alegerea variantei 3D pentru un film de aventuri, Gelu spune că reprezintă, la ora actuală, “o mare provocare”. “Practic, am început filmările. S-au tras primele cadre, de legătură. Scenele propriu-zise, cu dialoguri, vor începe, probabil, în ianuarie”, detaliază Gelu. El mărturiseşte că a rămas fascinat de cinematografie din anul 2000, când a avut prima experienţă de cineast. Ca să ne facem o idee despre stilul de film abordat, regizorul favorit al clujeanului este Quentin Tarantino, iar filmul lui preferat este “Four Rooms”. În ceea ce priveşte publicul căruia i se adresează cu filmul său, Gelu Radu este sincer: “Mă adresez prietenilor. Dacă vor aprecia şi alţii munca noastră, e cu atât mai bine”.



Se caută actriţă!

Cei interesaţi de un rol în filmul Hensi mai au încă timp să trimită informaţii despre ei şi fotografii producătorilor. Actorii vor fi transportaţi în locaţiile de filmare, iar informaţii despre primul film 3D al unor clujeni pot fi găsite pe site-ul filmulhensi.ro.

 

Sursa: ziuadecj.realitatea.net

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.