Fotbalistii UBB au castigat locul III al Campionatului National Universitar de Fotbal

Scris de 

Echipa Universității Babeș-Bolyai a câștigat finala mică a Campionatului Național Universitar de Fotbal, meci disputat joi, 13 aprilie 2017, împotriva formației Universității din Oradea. Studenții clujeni s-au clasat, așadar, din nou pe podiumul național, ocupând locul III al Campionatului Național Universitar de Fotbal, din rândul lor fiind desemnat și cel mai tehnic jucător al competiției, Claudiu Rogozan, acesta fiind și jucător al echipei de fotbal Universitatea Cluj.

 

Titlul a revenit echipei Universității de Vest din Timișoara, care a învins formația Universității „Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu în urma loviturilor de departajare. „Îi felicităm pe studenții noștri pentru menținerea pe podium și ne bucurăm că am avut ocazia să găzduim această competiție, desfășurată în totalitate sub semnul valorilor sportive și universitare. Le mulțumim cluburilor sportive (U Cluj, Unirea Jucu și  Sănătatea Cluj) care au fost de acord ca studenții noștri legitimați în cadrul lor să joace în echipa UBB. A fost o competiţie extrem de echilibrată din punct de vedere sportiv, iar condiţiile pe care UBB le-a oferit, atât din punctul de vedere al cazării, cât mai ales din cel a bazei sportive au fost apreciate, de către toți participanții ca fiind de cel mai ridicat nivel internațional ”, a declarat prof. univ. dr. Cosmin Irimieș, directorul general adjunct al UBB.

 

Turneul Final al campionatului, ediția 2016-2017, s-a desfășurat în perioada 10–13 aprilie 2017, la Cluj-Napoca. Competiția, organizată în parteneriat cu Federaţia Sportului Şcolar şi Universitar, a aliniat la start opt echipe studențești din România – echipa Universității Babeș-Bolyai, cea a Universităţii din Oradea, echipa Universităţii Tehnice „Gheorghe Asachi” Iaşi, a Universităţii din Petroşani, cea a Universității “Constantin Brâncuși” din Târgu-Jiu, echipa Universității de Vest din Timişoara, formaţia Universităţii Politehnice din Timişoara, precum şi echipa de fotbal a Universităţii 1 Decembrie 1918 din Alba Iulia.

 

Sursa: news.ubbcluj.ro

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.