Tom Jones a concertat la Sala Polivalenta BTarena, in premiera in Cluj

Scris de 

Artistul Sir Tom Jones a revenit în România la invitația Emagic, cu piese clasice de pe cele peste 40 de albume înregistrate, care i-au câștigat admirația criticilor și fanilor. Sir Tom Jones a urcat pe scenă în jurul orei 20:00 și timp de 2 ore a delectat publicul, care a cântat alături de el hiturile cele mai cunoscute: SexBomb, Delilah, It’s Not Unusual, What’s New Pussycat, Kiss, Mama Told Me Not To Come. 



Înconjurat de o trupă de muzicieni de excepție, concertul a fost un echilibru perfect de voce legendară, carismă și prezență scenică. Spectacolul de lumini a completat atmosfera de blues și rock’n’roll din arenă. Concertul a fost punctat de momente în care Tom Jones a vorbit cu sinceritate și nostalgie publicului despre poveștile care l-au inspirat în compunerea cântecelor. Într-unul din momentele emoționante ale spectacolului, artistul a primit din partea publicului drapelul românesc, pe care artistul l-a ținut pe scenă preț de câteva minute bune, în aplauzele celor din arenă.

Producția de la Cluj a fost una șic și elegantă: echipamentele aduse în tiruri de mare capacitate au creat o scenă clasică, cu accente fanteziste, în ton cu personalitatea artistică promovată de artist de-a lungul carierei. Artistul își va continua turneul spre Paris, ajungând inclusiv la festivaluri precum Montreux Jazz Festival din Elveția și FANSTASTIVAL Dinslaken din Germania.  

Pentru a rămane conectat la cea mai spectaculoasă vară muzicală, #EmagicSummer, urmăreste site-ul oficial Emagic și conturile de Instagram și Facebook Emagic.   

Raisa Iosif

Studentă a Facultății de Drept și absolventă a celei de Științe politice, nu pot funcționa fără cafea și fără a fi mereu ocupată. Sunt fană înrăită a serialelor și ador mâncarea chinezească.

Lasă un comentariu

Vezi ofertele Eco Vera - producator Fose septice.

autonapoca.ro

Ultimele articole

Facebook

Acest site foloseste cookie-uri. Prin continuarea navigarii in site, acceptati modul in care folosim aceste informatii.